Conținutul jocului
Explic mai jos conținutul versiunii clasice de joc Alias, dar celelalte variante sunt aproximativ similare. În Alias Original vei avea 3.200 de noțiuni de explicat, fără a rosti cuvântul sau o parte a expresiei de pe carton.
- 400 de cărți de joc – cu câte 8 cuvinte. Fiecare carte are mai multe cuvinte de explicat.
- Timer – de obicei, o clepsidră sau un cronometru pentru a măsura timpul alocat fiecărei runde.
- Tabla de joc – pe tablă se marchează progresul echipelor. Unele au căsuțe în spirală, altele așezate ierarhic.
- 6 pioni – un pion pentru fiecare echipă, folosit pe tabla de joc. Există și jocuri fără pion, care conțin doar cărțile cu provocări.
- Regulament – instrucțiunile de joc.
În varianta simplă a jocului, nu ai decât 100 de cartonașe de joc și un zar. Pe fiecare cartonaș sunt doar 6 cuvinte. Bineînțeles, parcursul jocului este foarte ușor și predictibil. Tragi o carte, dai cu zarul, dacă a picat 4, explici cuvântul numărul 4 de pe cartonaș.
Alias – reguli de joc
Pe fiecare cutie de joc, indiferent de varianta pe care ai achiziționat-o, ai următoarele icon-uri explicative: dacă este potrivit pentru familie, de la ce vârstă se joacă, câți jucători pot juca concomitent. Verifică mereu eticheta de pe cutie înainte de a achiziționa jocul.
- Formarea echipelor – jucătorii se împart în echipe de câte două sau mai multe persoane.
- Pregătirea jocului – tabla de joc este plasată în mijloc, fiecare echipă își alege un pion și îl plasează la start. Cărțile cu cuvinte sunt amestecate și plasate la îndemâna tuturor.
- Explicarea cuvintelor – un jucător dintr-o echipă trage o carte și începe să explice cuvintele colegilor săi fără a folosi părți din cuvântul de bază sau traduceri directe. Se pot folosi sinonime, antonime, descrieri sau indicii contextuale.
- Timpul – fiecare rundă are un minut măsurat de timer. În acest timp, echipa încearcă să ghicească cât mai multe cuvinte.
- Punctajul – pentru fiecare cuvânt ghicit corect, echipa avansează cu pionul pe tabla de joc. Dacă un cuvânt nu este ghicit, se poate trece la următorul, dar nu se câștigă puncte pentru acesta.
- Parcurgerea tablei de joc – tabla de joc poate avea și spații cu indicații speciale, cum ar fi „explică doar cu gesturi” sau „folosește doar trei cuvinte”.
- Câștigătorul – jocul continuă până când o echipă ajunge la finalul traseului de pe tabla de joc. Acea echipă este declarată câștigătoare.
Dacă ai abilitatea de a te exprima cu ușurință și ai un vocabular bogat, este ușor să treci toate probele. Trebuie să faci echipă cu o persoană care are aceleași aptitudini. Este importantă și intuiția, pentru că trebuie să poți ghici cu ușurință ce ți se explică.
Număr de jucători și durata unei partide
Alias funcționează cel mai bine cu minimum patru participanți, împărțiți în două echipe egale. Cu cât adaugi mai multe echipe, cu atât jocul devine mai animat, dar și mai lung. Dacă grupul e mai mare, poți forma trei sau patru echipe mici, ca să crești ritmul jocului și să implici toți participanții activ.
O rundă completă durează, de obicei, între 30 și 60 de minute, în funcție de numărul de echipe și de regulile alese. Poți scurta timpul alocat fiecărei explicații dacă vrei o partidă mai rapidă.
Datorită flexibilității lui, jocul se potrivește la întâlniri de familie, petreceri sau seri între prieteni. Îl poți adapta ușor și pentru activități de consolidare a echipei, unde comunicarea rapidă contează la fel de mult ca la birou.
Strategii pentru a câștiga la Alias
Chiar dacă Alias pare un joc simplu, câteva tactici te ajută să explici cuvintele mai repede. Folosește sinonime, categorii generale sau exemple concrete, în loc să descrii cuvântul bucătă cu bucătă.
Comunicarea din cadrul echipei contează la fel de mult ca inspirația de moment. Stabilește cu echipa ta câteva convenții simple, gen un gest pentru „mai multe cuvinte” sau „aproape ai ghicit”, ca să nu pierzi timp prețios în timpul rundei.
- Începe cu cuvântul cel mai simplu de pe carton, ca să prinzi puncte rapid.
- Evită cuvintele din aceeași familie lexicală, riști să pierzi runda din cauza regulilor.
- Folosește mimică și gesturi atunci când un cuvânt este greu de descris.
- Păstrează-ți calmul sub presiunea timpului, panica te face să uiți cuvinte simple.
- Alege un coechipier cu care comunici ușor.
Provocări la Alias
Cuvintele sau grupul de cuvinte pe care le găsești înscrise pe cartonașe sunt simple. Spre deosebire de jocul Activity, unde cuvintele sau noțiunile de pe cartonașul sunt mult mai complicate, la acest joc se folosesc în general cuvinte simple. Astfel, jocul este potrivit pentru toată familia.
Iată câteva dintre cuvintele pe care le găsești pe cartonașele de joc: părinți, semafor, credință, pandișpan, răsturnare de situație, organizator, chipeș, pantomimă, generic, poveste adevărată. Fiecare dintre miile de noțiuni trebuie să fie explicate fără a folosi acel cuvânt. După cum se vede, unele cuvinte sunt ușoare, altele puțin mai complicate.
Variante de jocuri Alias
Dacă ai domenii preferate, alege jocul în funcție de preferințe. Vrei să iei un cadou pentru un copil, alege jocul pentru juniori. Dacă îți plac filmele, alege jocul care conține noțiuni și nume de filme. Crezi că ai cunoștințe generale mult mai ample decât alții, alege jocul despre personalitățile legendare.
- Alias Original
- Alias Junior
- Alias Femei contra Bărbați
- Alias Târziu în noapte
- Alias Party
- Alias Fotbal
- Alias Mystery
- Alias Lumini, Cameră, Acțiune!
- Alias Șosete transpirate
- Alias Personalități legendare
Alias este un joc care stimulează creativitatea, comunicarea și gândirea rapidă, oferind în același timp multă distracție participanților. Nu ezita să-l alegi de pe rafturile magazinelor. Îl poți folosi la petrecerile la cabană sau îl poți pune în bagajul copilului atunci când acesta pleacă în tabără.



