ONJN a lansat Registrul Public al Mijloacelor de Joc

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a inclus un instrument unic de transparență și control împotriva pieței negre pentru a combate frauda din industria jocurilor de noroc. A lansat în octombrie 2025 Registrul Public al Mijloacelor de Joc, o platformă digitală modernă care include toate aparatele de joc autorizate.
Alina Pipan at cazinouri.info Scris de: Alina Pipan

Publicat la: 16.12.2025

Pagina site-ului Registrul Unic al Mijloacelor de Joc

ONJN a beneficiat de suportul Autorității pentru Digitalizarea României pentru a pune în funcțiune acest registru. Autoritatea asigură securitatea, redundanța și scalabilitatea întregului proiect prin integrarea în cloud-ul guvernamental.

Cuprinsul articolului:

Registrul ar fi trebuit să funcționeze de doi ani

Autoritatea avea obligația de aproximativ doi ani să pună la dispoziția publicului acest registru. La ultimul control al Curții de Conturi, care a scos la iveală o fraudă majoră în detrimentul statului, una dintre recomandări se referea la acest tip de evidență.

În doar 5 luni, de la preluarea mandatului de către Vlad Soare, actualul președinte ONJN, autoritatea a dezvoltat o aplicație nativă în cloud care pune la dispoziția publicului o hartă interactivă cu amplasamentele mijloacelor de joc autorizate.

Instrument unic la nivel european

Registrul Public al Mijloacelor de Joc este un instrument unic la nivel european, pentru că folosește integrarea cu codurile QR. Este prima dată când ONJN oferă transparență totală în ceea ce privește mijloacele de joc de pe teritoriul României. Registrul poate fi accesat începând de astăzi la adresa registru.onjn.gov.ro.

Funcționalități ale platformei:

  • permite filtrarea după județ, localitate sau operator;
  • arată statusul fiecărui mijloc de joc;
  • afișează detaliile complete ale aparatului de joc.

Aplicația generează pentru fiecare mijloc de joc un cod QR unic, prin care pot fi verificate informațiile legate de licență, autorizație, locație și starea aparatului. Operatorii au astfel un spațiu privat virtual securizat, unde își gestionează propriile mijloace de joc, sub condiția aprobării de către Direcția de Autorizări a ONJN.

Informații pe Registrul Public al Mijloacelor de Joc

Mai mult, de fiecare dată când utilizatorul apasă pe seria unui aparat, acesta este direcționat către o pagină detaliată, unde sunt afișate toate informațiile despre mijlocul de joc, iar aparatul este indicat precis pe hartă.

  • Pentru operatorii de Clasa I, registrul afișează: seria aparatului, compania și brandul care le deține, adresa locației, licența, perioada de autorizare și statusul – dacă aparatul este în exploatare sau scos din funcțiune.
  • Pentru operatorii de Clasa a II-a, registrul afișează: seria aparatului, producătorul, adresa unde se află mijlocul de joc și statusul – dacă este în depozit, închiriat sau vândut, inclusiv către cine.

Importanța Registrului

  • Începând cu februarie 2026, toate aparatele de tip slot și VLT trebuie să afișeze codul QR emis de ONJN și să fie dotate cu sisteme de geolocalizare, conform Legii nr. 141/2025. Acest cod QR deja se poate genera automat din registru pentru fiecare mijloc de joc și se va testa funcționalitatea încă de acum.
  • Orice persoană va putea scana codul QR al unui aparat și va avea acces instantaneu la informațiile oficiale din registru – o formă de control social și instituțional fără precedent, care face imposibilă funcționarea aparatelor „la negru”.
  • Registrul reprezintă un pas esențial în resetarea sistemului și în combaterea fenomenului de piață neagră, care în ultimii ani explodase.

Până în februarie 2026, codul QR este obligatoriu

În februarie 2026, când va intra în vigoare obligația ca fiecare aparat să afișeze un cod QR, cod care deja poate fi generat din registru.

Au existat organizatori de jocuri de noroc care au întârziat procesul de integrare în registru. ONJN a transmis ferm că, indiferent de atitudinea acestora, în cel mai scurt timp registrul va fi completat cu toate datele necesare pentru a asigura transparență totală. Operatorii care nu se conformează vor fi sancționați.

Concluzie – un pas în plus către siguranță

Președintele instituției recunoaște că ONJN are multe de recuperat după ani în care au lipsit inițiativele de control și progres. Până acum autoritatea a inclus un sistem de autoexcludere în retail, amenzi record, peste 5.000 de acțiuni de control, plângeri penale depuse, confiscări ale mijloacelor de joc fără licență.

S-au făcut revocări de licențe, suspendări ale platformelor online, s-au adus modificări legislației, astfel încât să fie protejate interesele jucătorilor și ale statului român.

Ultimele articole
Sigla ONJN alături de steagul României și al Uniunii Europene
ONJN acuzată de Curtea de Conturi

Publicat la: 2.12.2025

Mai multe bile folosite pentru extragerea numerelor la loto.
Cea mai bună schemă loto 6/49

Publicat la: 18.11.2025

Stadion plin la un meci de fotbal din Bundesliga
Ce înseamnă X2 la pariuri 

Publicat la: 21.10.2025

Vezi toate articolele
Politică de publicitate
Site-ul nostru include link-uri de afiliere de la partenerii noștri colaboratori, pe baza cărora încasăm diverse comisioane pentru înregistrările sau depunerile făcute prin intermediul lor. Parteneriatele încheiate sunt făcute în așa fel încât nu presupun costuri suplimentare pentru jucători și nu influențează conținutul. Fiindcă funcționăm sub licența ONJN, colaborăm doar cu operatori verificați și reglementați. Jocurile de noroc pot crea dependență, joacă responsabil!