Reguli Macao - tot ce trebuie să știi despre cum se joacă Macao

Autor: Dan Miro
Macao este un joc distractiv de cărți, care poate fi jucat de toată familia, inclusiv de copiii cu vârsta peste 5-6 ani. Se joacă cu cărțile normale, de Șeptică, și vei avea nevoie de toate cele 54 de cărți dintr-un pachet, adică 52 + cei doi Joker conform reguli Macao. Jocul se parcurge rapid, nu ai timp să te plictisești, dar în același timp trebuie să fii atent. Dacă ratezi oportunitatea de a da jos, poți pierde jocul. V-am făcut curioși?
Macao Joc de Cărți Share on Pinterest

Toate cărțile vor fi folosite, și unele se transformă în simboluri norocoase, exact cum se întâmplă la jocurile de noroc din cazinouri. Însă spre deosebire de jocurile de noroc aici contează mai mult culoarea decât valoare cărților. Asta este și partea cea mai interesantă a jocului, faptul că în joc pot apărea mereu cărți care au o simbolistică aparte și care fac jocul mai interesant.

Macao Reguli generale

Până să explicăm detaliat joc Macao, o să trecem în revistă ce ai nevoie pentru un joc corect. Cum am spus, trebuie să ai la îndemână un pachet de cărți de joc. Toată lumea are, cu siguranță, printr-un sertar, un pachet de cărți de joc. Cărțile de joc sunt nelipsite în ieșirile cu prietenii la cabană sau în zilele în care familia extinsă se reunește. Un joc de Macao poate fi distracția perfectă și un bun motiv de socializare.

Dacă nu ai un pachet de cărți de joc, cumpără repede unul, iar noi îți spunem cum să te informezi despre jocurile de cărți, astfel zilele de vacanță alături de familie nu se vor transforma într-un șir lung de ore state pe telefon. Mai ia și o foaie și un pix, ca să ții evidența scorului, e important! Dar să revenim la acest joc Macao și să vedem mai departe în câte persoane se joacă?

Câte persoane pot juca Macao joc?

Macao joc de cărți se poate juca de la două persoane în sus. Numărul ideal de jucători este 4. Pot juca inclusiv 6 persoane, dar preferabil este să fie 4. Dacă sunt 4 persoane, numărul cărților care rămân în joc, sau cum se zice – de luat, este mai mare, astfel jocul este mai puțin previzibil.

Macao joc în 4

Nu este singurul joc de cărți care se poate juca în 4 persoane. Dacă vrei să alegi, poți să citești și regulile jocului de Whist, te asigurăm că e distractiv. Spre deosebire de Whist, care are mai multe reguli de joc, Macao este relativ simplu de jucat, și foarte reconfortant. Formatul jocului este ușor de înțeles, iar regulile speciale sunt puține la număr.

Reguli Macao – Cărțile de joc

Macao Reguli menționează faptul că în joc intra cele 52 de cărți normale la care se adaugă cei doi Jokeri. Așadar, se va juca cu 54 de cărți. Dacă la alte jocuri Jokerul nu este deloc inclus în joc, la Macao nu doar că este inclus în joc, are și rol special. Jokerul nu este cu noroc la Macao. Dacă ai tras un Joker ai de încasat cărți. Mai sunt și alte cărți importante pentru că cu ajutorul lor se crează pedepse Macao:

🃏 Jokerul Dacă ai tras Jokerul de negru trebuie să iei 5 cărți. Jokerul roșu te obligă să iei 10 cărți.
🂢 🂣 Cărțile 2 și 3 Se folosesc pentru a încurca jocul persoanei care urmează după tine în joc. Dacă doi jos un 2 sau un 3, următorul jucător trebuie să ”umfle” două sau trei cărți.
🂡 Asul nu îți aduce puncte, ca în alte jocuri de cărți, dar este ca aproximativ ca un Scatter sau un Wild la Sloturi. Permite jucătorului să schimbe culoarea cu oricare alta.
🂤 Pătrarii dacă pui jos un 4, următorul jucător trebuie să stea o tură.

Aceste reguli Macao pentru cărțile de joc sunt cele mai simple, dar ele se pot complica. Explicăm la joc Macao special cum poți să scapi de aceste pedepse Macao, utilizând cărțile pe care le ai în mână. Dar, acum că știm semnificația cărților speciale, să trecem la pasul cel mai important, cum se joacă Macao?

Cum se joacă Macao? Regulament Macao în 6 pași!

Cum spuneam, jocul de Macao este simplu, nu se câștigă la puncte, pentru că la acest joc contează mai mult culoarea cărților, iar valoarea lor este mai puțin importantă. Însă trebuie să fii atent la cărțile pe care le ai în mână, și să joci strategic, pentru a termina primul, și implicit a câștiga runda. Conform Reguli Macao, jocul are următorii pași:

  1. Pasul 1. Cele 54 de cărți, 52 de cărți normale și 2 Jokeri se amestecă bine. Se împart câte 5 cărți fiecărui jucător.
  2. Pasul 2. O carte cu fața în sus și pune-o lângă pachetul cu cărțile rămase. Aceasta este tromful rundei.
  3. Pasul 3. Primul jucător va trebui să dea la culoare sau la valoare. Dacă tromful este un 4 de inimă roșie, va da jos ori o carte 4 ori una de treflă. Dacă nu are carte la culoarea sau la numărul cerut de tromf, trage o carte din pachetul de cărți rămase.
  4. Pasul 4. Se continuă jocul în aceeași manieră. Dacă pachetul de cărți se termină, cărțile date jos se amestecă și se formează un pachet nou.
  5. Pasul 5. Persoana care rămâne cu o singură carte în mână trebuie să spună strige Macao sau Ultima! Dacă uită să strige ultima carte, se supune unei reguli Macao care îl pedepsește să ia 5 cărți de jos.
  6. Pasul 6. Câștigă prima persoană care își termină cărțile din mână. Jocul continuă pentru ceilalți jucători.

Bineînțeles, în timpul jocului se ține cont de cărțile de joc. Cu 4 stai o tură, cu Jocker negru iei 5 cărți, cu 2 și 3 de asemenea umfli cărți. Jokerul roșu este cel mai ghinionist, te încarcă cu 10 cărți. Singura carte benefică este Asul, care îți permite să schimbi culoarea.

Macao reguli speciale

Când vorbim de Macao reguli speciale ne referim la câteva reguli care în primul rând fac jocul mai interesant, în al doilea rând unele sunt opționale, pot fi aplicate sau evitate. În al doilea rând, aceste cărți pot fi folosite strategic, pentru a scăpa de pedepse Macao pe care nu ți le dorești.

  • Jokerul este o carte care nu trebuie neapărat inclusă în joc. Dacă este să ne raportăm la toate seturile de Reguli Macao, jokerii sunt opționali. Dar să recunoaștem, Macao fără Jokeri nu are sare și piper!
  • Dacă primești un 2 și trebuie să umfli 2 cărți, poți să scapi de această pedeapsă plasând-o. O poți plasa dacă tu la rândul tău ai în mână un 2 sau un 3, îl dai jos, iar pedeapsa încasării cărților este astfel mutată la următorul jucător. El încasează cele 2 cărți pe care trebuia să le încasezi tu plus 2 sau 3 cărți primite de la tine.
  • Cu cartea de 4 este la fel. Dacă ai un 4 poți plasa pedeapsa de a sta o tură următorului jucător. El nu va sta una, ci două ture, urmând același principiu menționat în Reguli Macao.
  • Unele reguli Macao acceptă cartea de 7 pentru a împiedica o pedeapsă. De exemplu, primești un 2, și ai un 7 în mână, îl dai jos și nu mai iei 3 cărți. Dar această regulă face jocul Macao prea ușor și nu este acceptată de mulți jucători.
  • Altă regulă mai puțin întâlnită și acceptată este Macao dublu, care permite ca la finalul jocului, în loc să dai o carte jos, să doi două. Însă, aceste două cărți trebuie să fie de același fel, de exemplu, doi cinciari.

Oricare dintre reguli Macao sunt ușor de reținut și urmat. Regulile sunt făcute în așa fel încât să anime jocul și să ține jucătorii în gardă. Dacă vrei un joc mai simplu, cu reguli mai ușor de urmat îți recomandam jocul Popa Prostu. Este, de asemenea, un joc pentru toată familia, relaxant și amuzant.

Află dacă poți să joci Macao online

Macao joci cel mai bine acasă, cu prietenii, în familie. Online nu găsești opțiuni de joc care să fie similare acestor reguli Macao. Dacă cauți Macao online vei primi câteva răspunsuri neconcludente. Dar poate vrei să încerci jocul de cărți Bridge, în acest caz. Sunt site-uri unde poți juca jocuri de cărți clasice, moară sau șah, cu alți competitori, dar Macao prea puțin, ori cele mai noi păcănele. Grijă mare la site-urile care semnalează că au acest joc printre cele oferite gratis!

Cea mai bună opțiune este să joci Macao pe telefonul mobil stau tabletă. În magazinul de aplicații există joc Macao sub formă de aplicație diponibilă pe Android și iOS. Se descarcă gratuit și poți juca pe telefon. Aplicația de joc de cărți poate fi găsită sub numele Macao sau Macau. Este soluția cea mai simplă și la îndemână să joci pe mobil.

Întrebări frecvente despre Reguli Macao

Dacă nu ai mai jucat de mult Macao și nu mai știi care sunt reguli Macao, ți le spunem noi. Nu sunt multe, nu sunt grele și nu sunt greu de urmat. Citește articolul nostru despre reguli joc Macao și află cum se joacă Macao în câțiva pași simpli. Ca să facem lucrurile și mai ușoare am selectat cele mai des întâlnite întrebări referitoare la jocul de Macao.

1️⃣ Ce cărți folosești la Macao?

Ca să joci Macao trebuie să folosești cărțile de joc normale, la care se adaugă și cei doi Joker. În total va fi nevoie de 54 cărți de joc. Cele mai interesante cărți din cele 54 este cartea Joker, pentru că activează două tipuri de pedepse, în funcție de culoarea cărții.

2️⃣ Câți jucători pot juca Macao joc de cărți?

Cel mai ușor și mai corect joc Macao este cel în 4 persoane. Se poate juca în 2, 3 până la 6 jucători dar numărul optim este de 4 persoane. Jocul potrivit pentru persoanele de orice vârstă. Este un joc pe care să-l joci cu familia sau prietenii.

3️⃣ Cum se joacă Macao?

Dacă vrei să știi cum se joacă Macao trebuie să cunoști regulile la Macao. Sunt doar câteva la număr. Ideea principală este că fiecare jucător primește 5 cărți, se alege tromful. Jucătorii trebuie să dea jos la culoare sau la număr. Primul care termină toate cărțile este desemnat câștigător.

4️⃣ Care sunt regulile speciale la Macao?

Jocul Macao are o serie de reguli speciale care ajută jucătorii, dar îi poate și încurca destul de mult. Însă, cu siguranță aceste reguli fac jocul mai interesant. Aceste reguli speciale permit jucătorilor să dea mai departe pedepsele. Unele dintre ele nu sunt acceptate de jucători, cum ar fi regula șeptarului sau Macao Dublu.

5️⃣ Se poate juca Macao online?

Macao joc de cărți este disponibil ca aplicație pentru Android și iOS. Aplicația cu jocul de cărți Macao de poate descărca gratuit. Macao nu se poate juca online, cel puțin nu jocul de cărți prezentat de noi cu aceste Reguli Macao. Unele site-uri pretind ca ai jocul gratuit, dar foarte posibil să fie vorba despre un alt joc Macao.

Ultimele articole

Lightning Baccarat

Publicat la: 12 Aprilie 2024

Locații Airbnb Atlantic City

Publicat la: 5 Aprilie 2024

VEZI TOATE POSTĂRILE