Meta și Google somate pentru combaterea jocurilor de noroc ilegale

Autor: Dan Miro
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, a solicitat platformelor Meta și Google să își întărească controalele asupra reclamelor ilegale pentru jocurile de noroc, după ce a descoperit reclame plătite care promovau jocuri de noroc ilegale pe platformele Facebook, Instagram și Messenger, dar și pe motorul de căutare.
Jetoane de poker și un ciocan de judecător pe o tastatură de laptop. Share on Pinterest

România mai face un pas pentru combaterea promovării conținutului ilegal online, solicitând marilor platforme digitale Meta: Facebook, Instagram, Messenger, Google, TikTok și X să intensifice controlul și eliminarea operatorilor online ilegali. În articol am enumerat principalele măsuri și acțiuni întreprinse.

Ce afli din articol:

Contextul solicitării

În urma unei anchete, autoritatea a depistat că operatorii promovați se aflau pe lista neagră a ONJN și vizau direct consumatorii din România. Conform cadrului legislativ din România, cei care publică reclame pentru jocuri de noroc ilegale sunt supuși unor amenzi financiare între 50.000 și 100.000 RON.

ONJN dorește anchetarea urgentă a promoțiilor, suspendarea campaniilor sponsorizate și furnizarea de informații suplimentare despre conturile care gestionează materialele publicitare.

Imaginea și competența ONJN au fost grav afectate la începutul acestui an când un audit independent a descoperit o sumă de 900 milioane de euro în taxe nejustificate între 2019 și 2023. Deci a suprataxat abuziv operatorii legali, în timp ce operatorii ilegali funcționau liber pe internet.

Dialog cu marile platforme online

În martie 2025, Guvernul României a organizat o masă rotundă pe tema combaterii dezinformării, la care au participat reprezentanți ai platformelor online mari, TikTok, Google, Meta și X. Evenimentul a fost organizat de ANCOM și a reunit autorități naționale, mediul academic, societatea civilă și Comisia Europeană, subliniind importanța colaborării între sectorul public și cel privat în lupta împotriva manipulării și fraudei online.

Mecanisme de raportare rapidă a conținutului ilegal

În noiembrie 2024, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a anunțat implementarea unui sistem rapid de raportare a conținutului ilegal pe platformele Meta, TikTok și Google. Astfel, sesizările sunt transmise acestor platforme în maximum 60 de minute și tratate cu prioritate. Până în acel moment, au fost înregistrate peste 60.000 de sesizări din partea utilizatorilor români.

Combaterea publicității ilegale la jocurile de noroc

În iunie 2025, ONJN a emis notificări oficiale către Meta și Google, solicitând eliminarea imediată a reclamelor sponsorizate care promovau operatori de jocuri de noroc neautorizați în România. Aceste reclame au fost identificate pe platformele Meta și în rezultatele căutărilor Google. ONJN a cerut suspendarea campaniilor publicitare ilegale, furnizarea de informații despre conturile care le-au difuzat și implementarea de măsuri pentru prevenirea unor astfel de incidente în viitor.

Colaborare interinstituțională și educație digitală

Consiliul Național al Audiovizualului, împreună cu Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a transmis notificări către marile platforme digitale în conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale. De asemenea, CNA a lansat un ghid practic destinat elevilor, profesorilor și părinților, explicând cum pot identifica și raporta conținutul ilegal în mediul online.

Ultimele articole

Ce înseamnă 1X2 la pariuri

Publicat la: 25 Iulie 2025

Cel mai scump coniac din lume

Publicat la: 22 Iulie 2025

Limitarea pariurilor la 10% din venituri

Publicat la: 18 Iulie 2025

VEZI TOATE POSTĂRILE
Politică de publicitate
Site-ul nostru include link-uri de afiliere de la partenerii noștri colaboratori, pe baza cărora încasăm diverse comisioane pentru înregistrările sau depunerile făcute prin intermediul lor. Parteneriatele încheiate sunt făcute în așa fel încât nu presupun costuri suplimentare pentru jucători și nu influențează conținutul. Fiindcă funcționăm sub licența ONJN, colaborăm doar cu operatori verificați și reglementați. Jocurile de noroc pot crea dependență, joacă responsabil!